Preotul Paroh

Preotul Paroh

Ioan Iancu s-a născut la data de 8 Septembrie 1956, în Satul Şerbăneşti, Judeţul  Argeş, avându-i ca părinţi pe Ştefan şi Elisabeta Iancu.

În anul 1964 a urmat Şcoala Generală din satul natal, apoi Seminarul Teologic – Craiova, iar în anul 1982 a absolvt “Facultatea de Teologie – Bucureşti”.

În anul 1983 se căsătoreşte cu Mihaela şi au 2 copii, Cezar-Gabriel şi Eduard-Alexandru.

Timp de un an de zile, după terminarea Facultaţii de Teologie, a fost cântăreţ bisericesc la “Schitul Trivale” din Piteşti, după care, în 13 Octombrie 1984 a urmat hirotonia întru diacon iar la o zi după, în data de 14 Octombrie 1984, hirotonia întru preot.

Din 14 Octombrie 1984 şi pană în luna ianuarie a anului 2006, a fost preot paroh la Biserica cu Hramul “Toţi Sfinţii” din Piteşti. În cei 22 de ani de preoţie în care a deţinut parohiatul bisericii “Toţi Sfinţii”, preotul Ioan Iancu, şi-a conturat activitatea pastorală, prin moştenirea nepreţuită, ce a lasat-o enoriaşilor acelei biserici şi tuturor credincioşilor ce intră în ea pentru a se ruga. Prin mila Domnului şi ajutorul de netăgăduit al consiliului parohial, preotul Ioan a restaurat complet clădirea bisericii, peste care acum nu se mai cunoaşte trecera timpului, a clădit din temelii o clopotniţă, unicat în întregul oraş din punct de vedere arhitectural, precum şi o casă parohială cu birouri, sală de şedinţe şi sală de cursuri pentru anii de gimnaziu, pentru copiii nevoiaşi, fără posibilitati materiale.

Pe parcursul misiunii sale de preot, Părintele Ioan Iancu a fost membru al formaţiilor corale “D.G. Kiriac” şi “Classic Group Piteşti” pentru o perioadă de 17 ani.

Timp de 8 ani, (1990 – 1998), a fost profesor de Religie şi Limba Latină la Liceul Sanitar, Liceul Industrial Nr.8, Liceul Industrial Nr.6 şi Şcoala Sanitara Postliceala Christiana – Piteşti, al cărei membru fondator este.

Din luna Februarie a anului 2006 până în luna Noiembrie a aceluiaşi an, a fost preot paroh la Biserica “Sfântul Apostol Andrei” din oraşul Laval, Quebéc, biserică pe care a şi înfiinţat-o în 29 Decembrie 2005, cu multă stăruinţă şi dragoste.

Actualmete, este preot paroh la Biserica Ortodoxă Română “Naşterea Maicii Domnului” din oraşul Laval, Quebéc, Canada

No Comments

Post A Comment